Vizita preşedintelui Charles de Gaulle la Târgovişte (17 mai 1968)


Vizita preşedintelui Charles de Gaulle la Târgovişte (17 mai 1968)

Imagini de la vizita la Târgovişte, din 17 mai 1968, a preşedintelui de Gaulle. În 16 mai a fost în Craiova, iar în 17 mai la Târgovişte. Astăzi se împlinesc 46 de ani de atunci.

Făcându-se într-un fel purtătorul de cuvânt al omologilor francezi, ministrul Macovescu a mai solicitat spre aprobare următoarea propunere: "Ambasadorul Franței la București a comunicat că generalul Charles de Gaulle dorește să rostească alocuțiuni la sosirea și plecarea din țara noastră, precum și toasturi la mesele oficiale oferite de cei doi șefi de state; să nu dea mâna decât cu decanul Corpului Diplomatic; să fie întâmpinat pe traseele pe care se va deplasa de un cât mai mare număr de oameni; vizitele la obiectivele industriale să dureze cât mai puțin și să nu urce pe scări. Suntem de părere că sugestiile președintelui Republicii Franceze să fie acceptate."

Același reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe punea pe prim-plan ideea desfășurării și adunării unor mari mase de oameni pe parcursul vizitei în provincie a președintelui francez în ideea declanșării unui entuziasm popular, cu implicarea directă a lui Nicolae Ceaușescu: "Având în vedere caracterul politic pe care președintele Republicii Franceze dorește să-l imprime vizitei sale în Craiova și deplasării cu mașina pe ruta Slatina-Pitești-Târgoviște-Ploiești-București, regiune cu vechi tradiții istorice, propunem să se analizeze oportunitatea ca la mitingul din Craiova să ia cuvântul și președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceaușescu, care să-l însoțească apoi pe generalul Charles de Gaulle în călătoria sa la București, pe ruta de mai sus. Pe parcurs, în orașe și sate, populația să salute pe cei doi șefi de state. Masa de prânz să fie organizată într-un oraș de pe traseu (Pitești sau Târgoviște) (…) Având în vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare alăturatul proiect de program al vizitei președintelui Republicii Franceze în Republica Socialista România."

 

Imagini de la vizita președintelui Republicii Franceze la Târgoviște găsiți aici. Imagini din Târgoviște sunt de la min 1:43.

 

Sursă text.

 


Comentarii Facebook

comentarii

Leave a Comment