Calea Luminii a ajuns la ediția XVIII


Calea Luminii a ajuns la ediția XVIII

 

Pentru al 18-lea an consecutiv se organizează în Joia Mare "Calea Luminii". Unic în România, evenimentul a devenit unul de tradiție pentru Cetatea de Scaun a Țării Românești.

Anul acesta vor fi aprinse 2018 lumânări pe Bulevardul Carol I, de la Gară până la Mitropolia Târgoviște.

 

Un punct central în cadrul evenimentului în anii precedenți, piața Mihai Viteazul nu va fi accesibilă anul acesta din cauza lucrărilor de reabilitare și modernizare începute în Iulie 2016. Ultima dată estimată pentru finalizarea lucrărilor este jumătatea lunii Mai.
 

"De obicei, se spune că atunci când împlineşti 18 ani eşti major. Calea Luminii se va desfăşura pentru a 18-a oară. Să ştiţi că, la început, o mână de oameni au fost alături de mine. Iată că a ajuns, printr-o rostogolire acceptată, în primul rând, de Dumnezeu, să se desfăşoare şi pentru a 18-a oară. Nu-mi rămâne decât să mulţumesc presei, să mulţumesc credincioşilor, Părintelui Nifon, Primăriei – cu toată echipa pe care dl. primar o conduce, pentru că putem să ducem la bun sfârşit acest gest de lumină", a spus artistul Mihai Șerbănescu citat de Adevărul.ro.

 

Calea Luminii 2017 afiș


Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Târgoviște și Arhiepiscopia Târgoviștei.
"Calea Luminii" a luat naștere acum 18 ani la inițiativa artistului plastic Mihai Șerbănescu.

 

Fotografii din anii precedenți:
Calea Luminii 2016 (6)

Calea Luminii 2014 - Târgoviștea  în Imagini (15)


2 calea luminii grigorescu

Calea Luminii 2016 (1)

Calea Luminii 2016 (13)

Calea Luminii 2016 (12)

Calea Luminii 2016 (11)

Calea Luminii 2014 - Târgoviștea  în Imagini (14)

 

Fotografii de Cristian Grigore, Valentin Grigore, Ciprian Grigorescu și Ileana Calotescu.

 


Rămâi la curent cu cele mai noi articole de pe Târgoviștea în Imagini!
Abonează-te la newsletter-ul nostru!

Comentarii Facebook

comentarii

Lasă un comentariu